Ideea unirii celor două ținuturi a prins contur de tușă apăsată a dezbaterilor politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional, mai cu seamă după Războiul Crimeei (1853-1856), soldat cu înfrângerea Rusiei de către aliații occidentali. Unirea Principatelor Române s-a petrecut simultan cu cea a statului italian și a celui german. Era perioada de maximă efervescență, cu efecte pozitive, a naționalismului. Situația externă se arăta propice. Convenția de la Paris, din august 1858, semnată de reprezentanții celor șapte puteri dădea semnale favorabile.
Astfel, cinci dintre țările de prim rang, respectiv Franța, Anglia, Rusia, Prusia și Sardinia au recunoscut, pe 1 aprilie 1859, în capitala pariziană, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și, implicit, Unirea Principatelor Române.
Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie spus că un rol extrem de important a fost jucat de către propaganda unionistă aflată dincolo de fruntariile țărilor noastre, în Europa. Ea a ieșit în evidență prin apeluri bine fundamentate adresate opiniei publice din Vest. Printre ele, expunerea unui clar program politic în publicații precum: „România viitoare” (Paris,1850), „Junimea română“ (1851), „Republica română“ (Bruxelles, 1853).
Un colonel moldav, primul lider al Principatelor Unite
Astfel, la 5 ianuarie 1859, în Moldova, Alexandu Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, reprezentantul Partidei Naționale, urmând ca apoi, într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu să propună, la 24 ianuarie, numirea oficială. În paralel, a fost înregistrată o fermă presiune populară, cu deosebire la București, în favoarea alegerii lui Cuza ca domn al Țării Românești. Confirmarea era una deplină și marcată cu o însuflețitoare manifestare la sosirea alesului națiunii în capitala munteană.
Întâiul om de seamă al României moderne, încă neîntregite, avea obârșia într-o familie de moldoveni, din părțile Fălciului. S-a născut la 20 martie 1820. A învățat până în 1831 la Iași, unde i-a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori. Printre ei, Vasile Alecsandri. Și-a luat bacalaureatul în litere la Paris. Apoi, a revenit în țară. În 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti. În perioada pregătirii Unirii Alexandru Ioan Cuza era pârcălab de Galați. Sincer patriot, dedicat, cu idei liberale, Cuza a fost acceptat chiar și de partizanii lui Sturdza, cei ce candidau susținuți de conservatori. Un domn „hospodar” în cele două Principate. Istoricul Florin Constantiniu îl caracteriza drept „inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă până la capăt”.