Cosmin Vasile: Două construcții cu specific oltenesc vor îmbogăți patrimoniul cultural și turistic al județului Dolj!

0
700

” Două construcții cu specific oltenesc vor îmbogăți patrimoniul cultural și turistic al județului Dolj.

Este vorba de cele două cule din Brabova și Cernătești, pe care Consiliul Județean Dolj le-a inclus într-un proces major de reabilitare cu fonduri europene.

Astăzi am făcut o vizită de șantier cu reprezentanții presei. Am dorit să vedem împreună care este stadiul lucrărilor și să le prezint jurnaliștilor planurile noastre pentru includerea celor două cule în circuitul turistic.

  Cula Izvoranu-Geblescu, din Brabova, este finalizată, iar recepția lucrării se va face în următoarele săptămâni. Aflată într-o stare extrem de avansată de degradare la momentul începerii lucrărilor, a avut nevoie de intervenții majore pentru readucerea ei la viață. Clădirea era în pericol să se prăbușească, astfel încât au fost realizate lucrări ample de restaurare. În plus, au fost executate operațiuni anevoioase de arhitectură pentru respectarea întocmai a construcției inițiale. Valoarea contractului depășește 1,4 milioane de lei.

La Cula Cernăteștilor, se lucrează intens în această perioadă, astfel încât să fie finalizată înainte de începutul iernii. Echipele de muncitori sunt obligate să folosească materialele și uneltele specifice perioadei în care a fost construită cula, de aceea operațiunile desfășurate sunt mult mai greu de realizat. Încă se mai pun la punct detalii de arhitectură și finisare, instalația electrică și iluminatul arhitectural al clădirii.

În această vizită, am inspectat și starea drumurilor care leagă cele două cule. Este vorba de drumul județean DJ 606C, reabilitat din fonduri ale Consiliului Județean Dolj, și drumul comunal DC120, realizat cu fonduri guvernamentale prin PNDL.

Odată finalizate aceste obiective, ne vom concentra pe amenajarea acestor spații și pe introducerea lor în circuitul turistic.

Consiliul Județean nu se va opri însă aici, pentru că o parte a strategiei noastre de promovare a Doljului presupune alte trei investiții în Cernătești. Unul dintre ele privește reabilitarea și consolidarea Conacului Generalului Săulescu, un conac vechi aflat în satul Rasnicu Oghian, fondurile necesare urmând a fi asigurate din programele cu finanțare transfrontalieră. În interiorul acestui edificiu ne dorim să realizăm un centru expozițional cu parteneri din Bulgaria.

Prin cel de-al doilea demers ne dorim să amenajăm o tabără sau chiar un muzeu interactiv, pentru că vom încerca să recreăm case vechi din Oltenia, care să poată fi efectiv locuite, respectând întocmai atmosfera secolului trecut.

Cel de-al treilea proiect privește transportul verde. Intenționăm ca toate obiectivele turistice, aflate pe o axă Nord-Sud, să fie incluse într-un circuit pentru deplasarea cu bicicleta. Astfel, atracții precum Castrul Roman de la Răcarii de Jos, Conacul Generalului Săulescu, Culele de la Cernătești și Brabova sau cele aflate pe ruta europeană EuroVelo 6 Atlantic – Marea Neagră, cum sunt Conacul Barbu Drugă sau Portul Cultural Cetate, să se regăsească pe viitoarele trasee pentru cicliști. Va fi o investiție inedită, care se va întinde pe aproape 100 de kilometri și va dezvălui celor care vor să ne descopere valorile noastre culturale și gastronomice”, a declarat Cosmin Vasile,  președintele Consiliului Județean Dolj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.