Doi tineri au cazut cu masina in raul Olt de la o inaltime de 20 de metri

0
268

Accidentul s-a produs vineri dimineaţa, iar cei doi tineri au fost transportaţi la spital, conştienţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Ei au fost scoşi din apă de cetăţeni aflaţi în zonă şi au fost duşi la o pensiune din apropiere până la sosirea echipajelor medicale.

„În dimineaţa zilei de astăzi poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc în localitatea Cornetu. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că şoferul unui autoturism ce se deplasa pe DJ703P din direcţia Perişani către DN7, la intrarea pe podul ce traversează râul Olt, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă cazând în albia râului Olt, la o diferenţă de nivel de 20 de metri. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a şoferului de 25 de ani şi a pasagerului de 19 ani, ambii din comuna Perişani”, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Un tânăr în vârstă de 19 ani şi altul în vârstă de 25 de ani au suferit diferite traumatisme şi au fost transportaţi la spital după ce maşina în care se aflau a căzut în râul Olt de la o înălţime de 20 de metri, de pe un pod din localitatea Cornetu, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.