„Guvernul Orban este disperat și ne atacă orbește, ignorând faptul că i-a sunat ceasul. Premierul declară că s-a hotărât să declanșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament privind depunerea moțiunii noastre de cenzură. Specific pentru cultura juridică precară a domnului Orban, acest exercițiu de a încărca inutil programul Curții Constituționale pe care a contestat-o de nenumărate ori până acum, dar la care fuge cu pâra, de îndată ce dă de greu.
Orice încercare de a demonstra necesitatea declanșării unui conflict juridic de natură constituțională între Executiv și Legislativ invocând motivul imposibilității depunerii moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară este sortită dintru început eșecului, iar inițiatorul acestui demers, respectiv Guvernul Orban, ridicolului.
Un principiu de drept pe care domnul Orban fie nu îl cunoaște, fie îl ignoră cu bună știință, afirmă că: ”Unde legea nu distinge, nici nouă nu ne este permis să distingem”, iar Constituția noastră nu amintește nicăieri despre ”vacanța parlamentară”, ci doar despre cele două intervale calendaristice de lucru consacrate ale Parlamentului: sesiunile ordinare. Acesta nu înseamnă însă că excepția, și anume posibilitatea prevăzută în Legea fundamentală de a se convoca sesiunea extraordinară în perioada în care aleșii își desfășoară activitatea în circumscripțiile electorale, presupune că reglementarea respectivă vine la pachet și cu vreo interdicție. Cu alte cuvinte, ceea ce este permis într-o sesiune ordinară, este la fel de obișnuit și în sesiune extraordinară.
De altfel, Curtea Constituțională a stipulat în toate deciziile ei faptul că nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opțiunile politice majoritare ale parlamentarilor și nici nu are rolul unei instanțe de apel pentru soluționarea unor diferende sau neînțelegeri între persoane ce dețin calitatea de parlamentari.
Guvernul Orban este recunoscut pentru fuga de răspundere în fața populației și pentru vânătoarea de himere: promisiuni fără acoperire, forme fără fond, cuvinte fără sens, care conțin eschivarea de la acțiuni concrete prin folosirea redundantă și obsedantă a timpului viitor: ”Vom analiza”, ”vom lua în considerare”, ”vom face”, ”vom drege”. Când? Vă răspundem noi: ”Data viitoare!”
Scopul declarat al moțiunii de cenzură este acela de a aduce în fața singurei instanțe care contează, populația acestei țări, dosarul corupției generalizate sub guvernarea actuală, singura formă sigură de parvenire pe care o cunoaște și o practică din păcate guvernul actual. Și scandalul de la Unifarm sau testele medicale RC-PCR insuficiente nu sunt decât o fațetă a problemei.
Pandemia i-a venit mănușă acestui guvern care a subminat cu premeditare sănătatea publică și viața oamenilor, și moțiunea noastră aduce argumente de nezdruncinat în acest sens.
Desigur, nimeni nu este împiedicat să facă o plângere la Curte, mai ales la Curtea Constituțională. Dar să nu uităm că orice guvern este numit prin votul de încredere acordat de Parlament, iar Parlamentul îi poate retrage acest vot oricând, nu numai în sesiunile ordinare.
Tic-Tac, domnule Orban!”, a declarat senatorul PSD de Dolj, Radu Preda.