CAO: S-a semnat contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Breasta și Bucovăț

0
568

 

„Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 15.07.2020, al treilea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Este vorba despre CL 7, care prevede extinderea rețelelor de apă și canalizare în localitățile doljene Breasta și Bucovăț. La semnarea contractului au fost prezenți primarii celor două comune, Marin Marcu și Marius Cristian Tuță, care au spus că vor „să vadă când se bagă sapa”.

Al treilea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, DJ-CL-07 EXTINDERE REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA BREASTA, EXTINDERE REȚELE DE CANALIZARE ÎN COMUNA BUCOVĂȚ a fost câștigat și urmează să fie derulat de ASOCIEREA ACVATOT S.R.L. – SIRIUS PROIECTARE STUDII S.R.L. – DRUM CONCEPT S.R.L., la o valoare de 30.125.552 LEI (fără TVA).

Reprezentanții firmelor care au câștigat licitația au declarat că au experiență în domeniu, au executat lucrări și pentru alte Companii de Apă din țară și au promis că în cel mai scurt timp vor face vizite în teren, în ambele localități, pentru a stabili toate detaliile demarării lucrărilor.

Conform contractului, în comuna Breasta urmează să se extindă rețeaua de distribuție a apei pe o lungime de 9.141 metri, dar și cea de canalizare pe o lungime de 8.983 metri – incluzând 621 racorduri și185 cămine de vizitare, dar și să se construiască 8 stații de pompare apă uzată și conductele de refulare aferente; în timp ce în comuna Bucovăț se va extinde rețeaua de canalizare pe o lungime de 8.251 metri – incluzând 624 racorduri și 263 cămine de vizitare și se vor construi 6 stații de pompare apă uzată și conductele de refulare aferente.

Contractul include lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune, precum și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în Perioada de Garanție. Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 30 luni. Perioada de Garanție: 36 luni.
*
Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori.”

Sursa: Comunicat CAO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.